Pelerinaje

PELERINAJE LA MANASTIRELE DIN REPUBLICA  MOLDOVA

Centrul de pelerinaj "Pelerinul Moldovei" ofera pelerinaje (excursii) la manastirele din R.Moldova.

vezi mai multe detalii

Se afișează postările cu eticheta Pelerinaj in israel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pelerinaj in israel. Afișați toate postările

miercuri, 16 martie 2011

Rugăciune de călătorie a pelerinului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti calea, adevărul şi viaţa, şi ai binevoit a călători în Egipt împreună cu sluga Ta Iosif, precum şi cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, Luca şi Cleopa, Însuţi Stăpâne călătoreşte şi cu mine robul Tău, binecuvântându-mi drumul meu.

Trimite-mi şi mie înger păzitor ca lui Tobie, ca să-mi fie povăţuitor şi păzitor şi să mă ferească nevătămat de toată reaua întâmplare.

Şi astfel, cu pace, sănătate şi bună sporire, să mă întorc întru ale mele şi toată viaţa mea să preamăresc preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

marți, 15 martie 2011

Pelerinaje interne şi externe la comandă


Centrul de Pelerinaj “Pelerinul Moldovei” organizeaza pelerinaje interne şi externe la comanda pentru institutiile de invatamint, familii, oaspeti, organizatii, parohii si manastiri cu durata de 1-3 zile pentru grupuri de 7/15/19/28/45/55-persoane.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactaţi la nr. de telefon: +373 69636385 sau +373 79800875

luni, 7 martie 2011

Pelerinaj social în ISRAEL

Pelerinaj in Israel.
DATE DE PLECARE: 25.05; 13.06; 13.08 ; 16.08 ; 29.08; 03.09; 22.10 ; 05.11 ; 15.11
Pret: 750 Euro / pers
BUCURESTI - TEL AVIV - HAIFA - CAESAREA - Mt. TABOR - CANA GALILEI - NAZARETH
Ziua 1. Plecare din Chisinau spre Bucuresti la ora 20. La ora 4 ajungem la aeroportul "Henri Coanda”. Decolare la ora 06.00. Aterizare in Tel-Aviv ora 09.15.
Dupa terminarea formalitatilor vamale, intalnire cu ghidul israelian si deplasare spre Nazareth, locul in care ingerul Gavril aduce Sfintei Fecioare, Vestea cea Buna. In drum se viziteaza Haifa - Biserica Stella Maris (pestera Sf. Prooroc Ilie), Haifa, Gradinile Suspendate si Caesarea. Se continua traseul spre Muntele Tabor, locul unde Iisus Hristos a urcat impreuna cu Sf. Petru, Iacov si Ioan pentru schimbarea Sa la Fata. Se viziteaza biserica aflata pe varful muntelui, a carui constructie a fost initiata de un grup de calugari romani in perioada 1859-1862 (accesul se face cu taxi de 7 locuri al carui tarif este inclus in pret). Deplasare catre Cana Galileii, cetate amintita in Noul Testament, locul unde Domnul Nostru Iisus Hristos savarseste prima minune prefacand apa in vin. Aici se viziteaza Biserica Minunii construita pe ruinele unei bazilici din secolul al VI-lea. Incheiem ziua in Nazareth, vizitand atat Biserica Ortodoxa „Sfantul Gavril", unde admiram si Fantana Fecioarei Maria, cat si Biserica catolica „Buna Vestire", care adaposteste in subsol o parte a casei lui Iosif (Pestera Familiei Sfinte). Cazare si cina in Nazareth.